Tata zice: Părinţii au memorie scurtă

Lui Matei îi place foarte mult să se privească în poze în albume, pe calculator, sau pe telefon. Foarte mult îi place să privească filmările cu el. Aşa că ajungem foarte des în situaţia de a privi tot felul de filmuleţe de când era bebe. 

Văzându-l acum cât de marisor este la cei aproape trei ani ai lui, îmi dau seama că am uitat multe care s-au întâmplat până ca el să ajungă la această vârstă. Noroc cu tehnologia care ne permite să ne uităm în urmă, în timp şi să ne aducem aminte cu plăcere de momentele trecute. 

Memoria de părinte este destul de scurtă. Ţinem minte etapele mari în general, ţinem minte evenimente notabile precum o răceala mai zdravănă, o căzătură, cum a început să meargă, primele cuvinte sau cum a reacţionat când l-a văzut pe Moş Crăciun. Uităm anumite sunete-cuvinte pe care le scotea, uităm că era mai grăsuţ sau mai slăbuţ, cum îi stătea părul, cum mirosea a lapte, cum plângea sau cum dormea. Aşa că nu e de mirare că majoritatea părinţilor atunci când ajung să aibă copii mari, spun că ei au fost cuminţi când au fost mici. Memoria selectivă îşi face datoria în această situaţie. 

Dacă vrem să avem cât mai multe amintiri, nu ne rămâne de făcut decât să pozăm şi să filmăm cât mai mult. A ţine un jurnal este din nou o idee excelentă cu condiţia să fim suficient de disciplinaţi pentru a scrie cu periodicitate. Doar asa vom avea ce să citim plângând atunci când pensionari fiind, vom dori să retrăim momentele minunate ale vieţii.

(Călin Grigorovici)