Tata zice: Lecţia despre răbdare

Hot:

Piticul nostru scump şi drag ne-a surprins aseară prin încăpăţânarea cu care a refuzat să meargă la culcare. Deşi am insistat în mai multe rânduri să îl punem în pătuţul lui, ne-a prins ora 12 noaptea şi el încă nu aţipise deloc. Bineînţeles, că decibelii şi întărâtarea au crescut treptat de la ora 9:30 până la 12, astfel încât am ajus să fim martorii unei isterii, cu ţipete şi plânsete.

Senzaţia de offside pe care am trăit-o cu mămicuţa lui a fost din cauza faptului că niciodată el nu ne-a mai făcut aşa ceva. A avut multe momente în care refuza să meargă la culcare, dar până la urma reuşeam să îl adormim. Şi asta după cum ne-am lăudat dintotdeauna, Matei a dormit de seara până dimineaţa încă de la vârsta de 2 luni.

Am luat prin eliminare fiecare cauză posibilă: îl doare ceva, nu se simte bine, îi e frică de ceva, etc. Fiecare din aceste posibile cauze nu stătea în picioare pentru că atunci cand îl luam din patuţ si îl puneam pe canapea in living alături de noi, era cuprins de un val de fericire, dansa, cânta, râdea.

Spre ora 12 răbdarea mea a început să cedeze şi simţeam cum începeam să mă enervez şi să mă simt neputincios pentru că nu mai aveam soluţii de ieşire din situaţie. Parcă mâinile îmi erau unse cu margarină si toate pe care încercam să le prind le scăpam pe gresie, ramânând fără nicio soluţie de care să mă pot agăţa. Acum stau la rece şi analizez ceea ce s-a întâmplat pentru că mi-am propus să îmi controlez trăirile şi să nu las sentimentele negative să îmi afecteze gândirea şi reacţiile în relaţia mea cu copilaşul. Oricum, problema lui (oricare ar fi fost aceea) nu s-ar fi rezolvat printr-o isterie a tatălui.

Soţia, înzestrată cu multă răbdare, a venit cu două decizii care au avut efectul salvator. Prima a fost aceea de a nu aprinde nici o lumină din casa şi de a îl lăsa să stea cu noi şi să se uite pe geam. Acest aspect l-a încântat foarte tare pe băieţel, pentru că tocmai atunci era maşina de gunoi şi ridicau gunoiul în spatele blocului. Girofarul mare şi galben, zgomotul de motor şi de pubele trântite şi agitaţia personalului, l-au facut pe Matei să privească îndelung cu încântarea unui copil fascinat de un spectacol nou. Cea de-a doua decizie a venit în urma celei dintai: odată ce băieţelul s-a calmat şi a văzut ceva ce i-a făcut placere, cu o voce blândă şi cu un ton scăzut, i-am explicat că trebuie să îl punem la culcare, dar noi vom sta si vom veghea la geam, iar în cazul în care gunoierii revin, îl vom chema repede să îi arătăm şi lui.

Acum, mi-e ciudă pe mine că era să mă las pradă sentimentelor de disperare ale unui tătic aflat în faţa copilului care plânge. În acelaşi timp, mă bucur de faptul ca am conştientizat că îmi pierdeam răbdarea şi astfel am ajuns să nu cedez plânsetelor unui sufleţel care poate pur si simplu nu dorea să doarmă în acel moment.

(Călin Grigorovici)