Ticker powered by SteGaSoft

22 septembrie: Kinodiseea – Festival de film pentru copii

By admin
Hot:

03393407092009_afiskinodiseeaKINOdiseea este primul festival internaţional de film pentru copii organizat în România după 1989. Bucureştiul se alătura, astfel, marilor metropole ale lumii (New York, Chicago, Londra etc.) care găzduiesc festivaluri similare.

Acest eveniment cinematografic, dedicat celor mai tineri spectatori (6 – 12 ani), îşi propune să revitalizeze filmul autohton pentru copii şi să ofere o experienţă cinematografică alternativă la producţiile hollywoodiene de serie.

Prima ediţie KINOdiseea se va desfăşura între 22 – 27 septembrie 2009, la Muzeul Ţăranului Român şi la Cinema Gloria din Bucureşti. Vor fi prezentate în premieră naţională 12 lungmetraje pentru copii (de ficţiune, documentare şi de animaţie) selecţionate şi premiate la festivaluri internaţionale, dar şi trei producţii româneşti clasice, cărora le va fi rezervată o zi specială – Ziua filmului românesc.

Festivalul include şi o serie de ateliere interactive (regie, actorie şi efecte speciale) pentru elevii bucureşteni, susţinute de cineaşti tineri, cu experienţă atât în domeniu, cât şi în lucrul cu copiii. Un concert de deschidere, un bal mascat şi spectacole de teatru se numără printre celelalte evenimente ale festivalului.

In condiţiile în care din programa şcolară lipseşte un curs necesar de educaţie cinematografică sau de cultură vizuală în sens larg, proiecţiile şi atelierele KINOdiseea vor dezvolta gustul şi cunoştinţele în materie de film şi artă ale tinerilor spectatori.

Pentru a stimula producţia cinematografică autohtonă pentru copii, KINOdiseea organizează un concurs de proiecte de film de lungmetraj, la care pot participa atât scenarişti profesionişti, cât şi amatori.

Eveniment organizat de Asociaţia Culturală SCRIPT şi Metropolis Film.

Detalii pe www.kinodiseea.ro

Tags:

Leave a Reply

Spam Protection by WP-SpamFree

Exclusiv ZC: Firicel in librarii

Poza zilei

Maternitate



Sustinem o campanie de nota ZC

SIGURANTA AUTO
siguranta

Azi ne place

Papa bun!