| Hot: |
Pana acum un an Sankt Pölten era locul in care opream sa mananc si sa cumpar benzina ieftina. Din aprilie anul trecut mica localitate austriaca a devenit cunoscuta in toata lumea ca fiind locul de bastina al monstrului Fritzl, tatal care si-a sechestrat si violat fiica timp de 24 de ani.
Josef Fritzl, in varsta de 73 de ani, a pledat “vinovat” la acuzatiile de sechestrare, viol, incest si amenintari, insa s-a declarat “nevinovat” de uciderea unuia dintre cei sapte copii nascuti în urma acestui incest si de sclavie. El a dezmintit astfel ca ar fi responsabil de moartea în pivnita, în 1996, la doua zile de la nasterea sa, a unui bebelus caruia i-ar fi refuzat îngrijiri. Acuzatia de omor este pasibila de inchisoarea pe viata. De asemenea a respins si acuzatia de sclavie, pasibila de 10 pana la 20 de ani de detentie si judecata pentru prima data în Austria, unde cumulul de pedepse nu exista, transmite AFP.
Astazi, Josef Fritzl urmeaza sa fie confruntat, in cea de-a doua zi a procesului sau, cu marturia inregistrata a fiicei sale, Elisabeth. In aceasta vizionare victima descrie “martiriul inimaginabil” provocat de tatal sau, care se folosea de ea “ca de o jucarie”, potrivit termenilor folositi de procurorul Christine Burkheiser. Procurorul a descris si conditiile de prizonierat: “Acolo nu exista apa calda, dus, caldura si nici lumina zilei . Femeia a locuit intr-o incapere de 11 metri patrati, ocazional cu trei copii mici si altul in burta.” In marturia video fiica vorbeste, de asemenea, si despre invaziile de sobolani .
Pentru prima data astazi ziaristii au putut vedea chipul monstrului “vizibil imbatranit, palid dar cu aceeasi privire diabolica”. Fritzl obisnuieste sa se ascunda in spatele unui dosar albastru. Avocatul sau, Rudolph Mayer, a spus ca “ii este foarte rusine” acesta fiind motivul pentru care clientul sau poarta dosarul ca pe o masca.
Tatal incestuos din Austria, Josef Fritzl, si-a descris, ieri, copilaria grea alaturi de mama sa celibatara, care nu-l voia si il batea. “Mama mea nu ma voia. Ea avea deja 42 de ani. Pur si simplu nu voia un copil si m-a tratat in consecinta. Am fost batut”, a relatat el cu o voce calma. Acesta a adaugat ca se ascundea adesea sub masina de cusut a mamei sale sau dupa o gramada de lemne din apartamentul familiei. La vârsta de 12 ani, el i-a spus mamei sale ca nu mai tolera sa fie batut astfel si ca se va apara. “Din acel moment am fost un fel Satan pentru ea”.
Opt jurati, patru femei si patru barbati, vor da verdictul in cazul lui Fritzl: conform cu legile austriece il asteapta intre 26 si 65 de ani de inchisoare.
Bild titreaza ca prietenii lui Fritzl nu vor sa mai auda de el: “Pentru mine a murit”, declara Paul H. Nici ceilalti locuitori nu sunt incantati ca orasul lor a devenit faimos din cauza acestuia. In plina criza, insa, afacerile turistice infloresc localitatea fiind luata cu asalt de jurnalistii din toata lumea.


ARSU CRISTIAN





