Jurnal de Vacanta

Hot:

Am plecat din Bucuresti cam in pripa. Daca mi-ar fi spus cineva ieri dimineata ca azi o sa scriu de pe terasa de la Bran, in vreme ce copilul doarme ca un prunc nevinovat la etajul 1, i-as fi ras in nas dintre cutiile mele cu benzi si cd-uri.

Eram in direct cand Andreea a intrat pe YM si-a zis: ce mai faci?

Ii vazusem de vreo saptamana status-ul cu “Salutari de la Bran” si o invidiam cu toate fibrele fiintei mele interioare, tabacite de cele 45 de grade zilnice, intre betoanele din capitala. Ce n-as da, imi ziceam, sa fiu si eu acolo, la aer, la verde, la liniste (ma rog, eufemistic vorbind liniste, intre aproximativ 9 copii de toate varstele, de la 5 luni la 11 ani), nu tu claxoane, nu tu porumbei, nu tu servici…

Ei. Intre doua stiri mi-a trecut prin cap sa intreb daca mai sunt camere libere. Asa, just in case.

Da, sunt.

As veni si eu daca nu costa mai mult de 2 mil pe noapte.

Costa 80 ron.

Din acea secunda am stiut ce urmeaza sa se intample.

Am lasat tot ce trebuia lasat la birou. I-am spus sefului Cristi ca m-as duce si eu cu copilul la munte, daca nu are nimic impotriva. Apoi am luat-o pe Irina de la gradi.  Pe drumul spre casa am oprit la benzinarie. Am pus aer, apa, ulei si benzina. Acasa am aruncat cate trei tricouri si ceva schimburi intr-o geanta, am insfacat punga cu medicamentele mele si punga cu medicamentele ei si pe-aci ne-a fost drumul.

Daca va intrebati in cate ore ajunge un Tico din Drumul Taberei la Bran, va zic eu: o ora pana la iesirea din Bucuresti si alte trei pana in poarta vilei de pe a carei terasa acum va scriu. Plecate la 15, am ajuns la 19. Fara incidente pe drum. Cu trei opriri (una pentru ca era cat pe ce s-o iau spre Buzau si m-am sesizat la timp sa trag in benzinarie, de unde as mai fi putut sa fac si stanga si dreapta). A doua imediat dupa Comarnic, pentru ca o albina se asezase pe geamul Irinei si exista pericolul sa o intepe. A treia la semaforul de la Sinaia unde am staaaaat, eu si cateva tiruri, pret de cel putin 15 minute, sa se faca verde. Din secunda in care am urcat in masina si pana la Tohanul Nou (care se afla la 5 km de Bran), Irina a vorbit non stop. Cand am intrat in Tohanul Nou, a tacut. Adormise.

- Irina! Trezeste-te!

- Nu vezi ca m-a luat somnul??

Am ajuns. Vila mare si frumoasa. Curte uriasa, plina de copii. Dar cand zic plina, nu exagerez. Mi-e teama sa-i numar, un recensamant exact ar fi devastator pentru iluzia ca aici, la Bran, e liniste. Dar sunt atat de draguti si de capabili sa-si gaseasca singuri de lucru si sa se descurce singuri cu absolut orice, incat pot spune ca nu ne deranjeaza prea tare (cu exceptia momentelor cand vor porumb fiert si bat cu mainile in banca si scandeaza “vrem porumb fiert, vrem porumb fiert”).

Irina-vorbareata a facut ochii mari cand a aflat de unde vine laptele (in sfarsit! de cand ma tot intreba: “Mami, de unde vine laptele” ca-n reclama aia stupida de la tv) si ce frumos miros porcii. Pe urma a cules flori si a mancat caramele cu gust de lamaie, s-a dat in leagan, a mancat “lapte cu ochisori” si a cazut ca secerata, pe la noua seara.

A adormit foarte repede, nu inainte sa faca putina treaba – si-a pus hainutele in noptiera, a pus geanta mea si rucsacul ei in cuier, a aranjat prosoapele. Apoi a adormit cu Pisa in brate, de-a curmezisul patului, dezvelita (noroc ca i-am luat pijama groasa). De dimineata, ceasul mi-a sunat ca de obicei, pe la 6 si 15. Era atata liniste in jur, nu se auzea niciun cocos, iar ea dormea atat de frumos, ca am ramas cu ochii deschisi, privind-o, mai dandu-i o suvita de pe frunte, mai mangaind-o usor pe obraz. S-a trezit pe la opt.

- Buna dimineata, mami.

- Buna dimineata, Irina. Ai dormit bine?

- Da!

- Ai visat frumos?

- Da!

- Ce ai visat?

- Amvisatnistenorialbisipufosicareeraupecersicarepictauuncurcubeupentrucaaveauprafmagic

sipisaerainvisulmeusieaaveaprafmagicisicurcubeulerafoartefrumos.

Mi-am pus patura in cap.

- De ce te ascunzi, mami?

- Vorbesti prea mult si prea repede.

- Dar tu m-ai intrebat!

Apoi a urmat masa, apoi o dimineata de joaca (pana si eu am jucat badminton cu o fetita de 11 ani care m-a facut praf) in care n-am stiut mare lucru despre copiii nostri – doar cand s-au batut pe papusi, cand si-au scos singuri castroanele din dulap si au inceput sa manance cereale cu ciocolata direct de pe jos, pentru ca erau catei, ba nu, pisici,  sau cand erau sa-si rupa gatul cazand de pe terasa.

Acum ploua. Asteptam sa se fiarba porumbul. Urmeaza o seara interesanta, despre care sigur va voi povesti maine.

Bran, 10 iulie, 2009.

De pe terasa.

va urma