ARSU CRISTIAN
| Hot: |  |  | | | |
O zi obișnuită, trezit, papa, ieșit în parc, nisip, hinta. O pun în leagăn, ea începe „i-taaaaa” și-mi arată insistent leagănul alăturat. Îl imping și pe acela, gol. Ea, zâmbitoare, spre leagănul gol ce se mișcă în paralel, „i-taaaaaa”.
Potrivit spuselor gen. dr. Emil Streinu, copiii se nasc cu capacitatea de a vedea și auzi dincolo de spectrul vizibil și audibil uman. Spectrul pe care noi îl percepem e ROGVAIV și sunetele pe care le auzim se situează pe o scară a decibelilor doar undeva la mijloc, nou-născuții auzind dincolo de limita de sus și de jos a acestei scale. Deseori îi surprindem fixați cu privirea pe ceva anume din cameră, pe tavan, unde noi nu vedem nimic. Sau mai măricei, se joacă cu prietenul imaginar și-i povestesc tot ce noi părinții nu scoatem de la ei nici cu cleștele.
Cercetătorii spun că ei percep aure, energii care sunt în încăperi. Nu suntem niciodată singuri undeva. Dincolo de ceea ce putem noi auzi sau vedea mai e ceva, de care ne e teamă. Teama vine tocmai din neștiință și din aceea parte a minții noastre care vrea să știe și să controleze tot. Până și pe prietenul imaginar al copilului. „Cu cine vorbești?” „Cu prietenul meu, Alex, uite-l acolo, sub masă.” „Nu e nimic sub masă, haide de-acolo, nu mai vorbi prostii.” Și uite-așa îl alungăm pe prieten sau poate doar înnăbușim imaginația, creativitatea?
Bineînțeles, episoade mult prea dese de prieteni imaginari copii sau animale pot trage un semnal de alarmă și indica probleme neurologice. Însă noi, părinți vigilenți, care lăsăm al șaselea simț să-și facă datoria și empatizăm cu comorile noastre, vom ști. Intuiția și empatia sunt prietenii noștri imaginari cei mai buni.
(Anca Sfâriac)
