ARSU CRISTIAN
Jurnal de vacanta – Rasnov
| Hot: |  |  | | | |
Seara trecuta am facut o plimbare pana la podul peste raul Simon si inapoi. Pe drum ne-am intalnit cu Regele Soselelor – un caine mic si negru care se plimba pe strada noastra si uneori se mai opreste, dar fix in mijocul drumului, se aseaza tacticos si se asteapta sa fie ocolit, de parca e de la sine inteles ca acolo este locul lui. Ne-am intalnit din nou cu doamna Vaca, am incalcat si vreo doua proprietati, mergand dupa susurul raului. Dar iarba fiind uda, n-am ajuns pana la apa. Am sters-o repede, sa nu suparam pe nimeni si nici macar n-am furat visine din visinul acela ale carui crengi se aplecasera peste gard. Seara s-a incheiat cu Rapunzel, citita sus, pe canapeaua din sufragerie, cu Bia aproape adormita in bratele mamicii ei si copiii adunati ciopor sa vada si desenele din carte. A fost frumos.
In dimineata asta am hotarat ca e momentul sa vizitam un castel, o cetate, ceva, sa profitam de dimineata insorita. Pe net se anuntase cod galben cam in doua ore, asa ca n-am stat prea mult pe ganduri. Stiam ca la Rasnov, anul trecut, au fost ateliere gratuite pentru copii. Irina a pictat acolo pentru prima oara in viata ei un ghiveci mic de lut, a fost incantata de camera uriasa plina de pensule si culori si panze. Ne-am dus cu speranta ca “zana” va fi acolo si copiii vor putea sa stea sa picteze cat bem noi o cafea la terasa pe care mi-o aminteam perfect de anul trecut. Am gasit in schimb 
bannere rusinoase, cativa figuranti si niciun atelier pentru copii. Cu exceptia celor doua binocluri cu fise (2 lei un minut si jumatate de “panorama”), mai nimic de facut prin cetate. Poate doar sa te cateri pe zidul de escalada montat langa unul din zidurile cetatii. Pentru curajoasele noastre a fost floare la ureche. De 5 lei, fetele si-au capatat portia de adrenalina. Am fost mandra de Irina dupa prima tura de cocotat pe perete, cand s-a prins exact ce si cum se face, a cerut voie sa mai urce inca o data. Profesoara de escalada de la Rasnov mi s-a parut plina de tact si de rabdare. Ne-a placut de ea. Ne-a spus ca la scoala 19 din Bucuresti e alta profesoara care face antrenamente cu copiii si ca este extraordinara.
La plecarea din cetate, le-am cumparat fetelor masti de carnaval, pentru petrecerea de dupa amiaza. Cu mastile pe fata, ne-am oprit la vanzatoarea de zmeura. Ne-a dat cosuletele la pret redus, 5 lei, ca sa plece acasa. A fost iar bucuria copiilor, sa-si duca triumfal cosuletele pe drumul pietruit. Am stat doar vreo doua minute pe banca, apoi am plecat iar spre casa. 
Azi ii aniversam pe Alex si pe Phillip. Au mai venit de la Bucuresti Bogdana, Petru si inca doua familii. Andreea are surprize pentru toti copiii si ei stiu si acum deja tropaie sa afle ce surprize are Andreea.
Din nou, nu mai stiu exact cati copii sunt si care al cui e. Dar nici nu mai are importanta.
Nu, niciunul din noi nu cred ca mai are iluzia ca se afla in vacanta la odihna. Nu dupa ce copiii au inceput sa darame turnurile facute din caramizi de lego uriase, racnind mai rau ca indienii la asediul forturilor colonistilor, trantindu-le cu bucurie de podelele acoperite de gresie, de pe terasa.
Dar este minunat sa-i vezi alergand, certandu-se, impacandu-se, impartind jucarii, zmeura, iaurturi si tot ce mai e de impartit. Si cel mai bine ne simtim seara, dupa ce toti dispar prin patucurile lor. Atunci, ne amintim de anii ’80-’90 si de muzica de pe terasele de la Mamaia, cand dansam pe La cucaracha si alte hituri cu care a venit Sandu de la Bucuresti.
Mai avem doar o zi. Ma gandeam s-o duc pe Irina la parapanta, in Brasov. Ma mai gandesc. Dar, una peste alta, senzatia de libertate pe care amandoua o incercam e minunata. Si v-o dorim si dumneavoastra. In special celor ce se gandesc “ce frumos ar fi”. Va propun sa treceti la indicativ prezent. Conditionalul Optativ e plictisitor.
