ARSU CRISTIAN
| Hot: |  |  | | | |
“Ne cheama Irina, Mihai si Sofia Adamescu. Avem, in ordine, 30 de ani, 28 de ani si 15 luni. Eu si Mihai am facut amandoi studii economice si lucram in administratia publica (desi eu sunt momentan on hold). La toti ne place sa citim. Mihai e pasionat de sporturi si mai ales de fotbalul american. Sofiei ii plac carticelele cartonate, ursuletii, Broscuta Oac si desenele animate cu Pocoyo.
Stam in Bruxelles. Mihai a venit sa lucreze aici in 2006, chiar dupa Craciun, cu gandul ca sta un an si atat. In aprilie am venit si eu in vizita, am ramas insarcinata, m-am intors la Bucuresti. A urmat intrebarea cheie: unde nastem? N-am aflat decat cu vreo luna inainte de eveniment. Deci, in noiembrie 2007, dupa nenumarate peripetii, hop si eu la Bruxelles, tot cu gandul ca stam un an si atat. Intre timp a trecut si anul asta, si se pare ca mai stam inca doi. Ne lipsesc familia si prietenii, dar nici gandul de a ne intoarce in Bucuresti nu ne entuziasma deloc. Bruxelles-ul o fi el cam plicticos, dar cand ai copil mic iti dai seama ca e destul de user-friendly fata de alte orase.
In mai 2007 abia descoperisem ca eram gravida, eram singura in Bucuresti, Mihai la Bruxelles, parintilor inca nu le spusesem, la servici nu anuntasem, aveam din ce in ce mai multi nervi si nu prea gaseam in capul cui sa-i vars. O prietena psiholog mi-a sugerat sa scriu un jurnal, asa, de defulare. Si am inceput sa scriu Caprele Irinucai. Mi-a prins tare bine, la inceput l-am scris numai eu pentru mine, apoi a mai scris si Mihai, au inceput sa ne citeasca prietenii. Dupa ce am venit si eu la Bruxelles am continuat sa scriem ca sa stie lumea din tara ce mai facem. La un moment dat, cand Sofia avea deja cateva luni, cineva a lasat un comentariu. Abia atunci am realizat ca nu scriam doar pentru un cerc restrans si am inceput sa ne bucuram si de latura “sociala” a blogului.
Despre cresterea copiilor n-am inceput sa citesc decat dupa ce s-a nascut Sofia, pe masura ce apareau problemele si intrebarile. Si m-am informat eu ce m-am informat, pana cand mi-am dat seama ca deja sunt prea multe si incep sa le uit. Asa ca am simtit nevoia sa notez undeva ce-am aflat despre subiectul x sau y si de unde am aflat. Initial am zis sa notez pe Caprele Irinucai, dar mi se parea ca as amesteca mere cu pere si cu visine si nu s-ar mai intelege nimic.
Asa ca am inceput sa visez la un fel de blog/site cat mai interactiv, pe care sa nu scriu numai eu, ci si alte mame, fiecare despre ce stie mai bine. Cand i-am pomenit prima data lui Mihai despre asta mi-a zis ca am luat-o razna, ca si-asa n-am timp nici de unul, daramite de doua bloguri. Apoi m-a ajutat sa aleg un nume pentru noul blog si eu m-am apucat incet-incet sa scriu.
Pentru ca am avut probleme cu alaptatul, citisem mult despre asta si am inceput cu o serie de articole despre produse care faciliteaza alaptarea. Apoi m-au preocupat scaunele auto pentru copii, asa ca am scris si despre asta. In general, scriu despre lucruri care ma intereseaza direct, pe care le-am incercat, care ma ajuta, care imi plac. Ascult cateva podcasturi despre copii, citesc carti de specialitate, ma uit pe site-uri, rasfoiesc cataloagele de puericultura dupa noutati. Uneori, cititoarele imi propun subiecte, asa cum s-a intamplat cu articolul despre scutecele lavabile si reciclabile. Si imi mai place sa scriu despre jucarii mai deosebite, despre hainute, despre lucruri frumoase si amuzante, pentru ca si parintii (oooo, soc si groaza!) au umor si simt estetic si vor sa se mai si distreze dupa ce se satura de schimbat scutece si sters nasucuri mucoase.
Daca nu gasesc informatii despre un produs, le scriu cate un email producatorilor, sau distribuitorilor, sau cui cred eu ca ar putea detine acele informatii. De la cei din Romania primesc rar raspuns, dar perseverez in ideea ca daca-i bat suficient la cap si-i mai bat si altii la cap, poate la un moment dat vor deveni mai cooperanti. M-a intristat faptul ca nu am reusit sa aflu nicicum care sunt maternitatile din Romania certificate de UNICEF ca fiind “prieten al copiilor”. E un program care incurajeaza alaptarea si as fi vrut sa scriu despre asta, dar de la UNICEF nu mi-a raspuns nimeni si am abandonat articolul pana la urma. Nu zic ca cei de-acolo nu-si fac treaba bine, si realizez ca nici Babydex nu e cine stie ce canal de comunicare, dar cred ca intrebarea mea, lansata fie numai in calitate de mamica, ar fi meritat un raspuns.
In ultima vreme am avut, insa, si surpriza placuta sa fiu eu contactata de oameni care lucreaza in domeniul produselor de puericultura, iar asta imi da curaj sa merg inainte. Si, bineinteles, astfel am acces la noi surse de informatie si primesc si o gramada de idei de subiecte. Mai greu e sa gasesc timp sa scriu despre toate…
Un alt motiv de fericire este ca incet-incet am publicat si articole scrise de alte mamici, si sper sa fie tot mai multe in viitor. Le-am abordat eu sau m-au gasit ele pe mine; important e ca au fost toate foarte entuziaste si chiar au incercat sa-si adapteze stilul de a scrie astfel incat sa se potriveasca si cu restul continutului blogului. Le admir foarte mult pe mamicile care nu numai ca stau acasa cu bebelusul, dar reusesc sa si scrie, sa se tina de tot felul de hobby-uri creative, sa fie foarte informate in legatura cu tot ce tine de puericultura, chiar sa inceapa mici afaceri. Stiu ca sunt foarte, foarte multe care ar avea ceva interesant de spus, si as vrea sa le invit sa spuna pe Babydex.
La inceput am crezut ca o sa ma rezum la a prezenta informatii, scurt si concret, cu sursele indicate la sfarsit. Apoi mi-am dat seama ca nu-s in stare sa ma abtin sa nu fac si cate-o gluma si sa nu-mi dau si cu parerea. Incerc totusi sa merg pe o structura clara, pe puncte, informatia sa fie usor de digerat, sa poti sa sari peste ce nu te intereseaza. Si mai ales, sa dau cat mai multe surse unde sa poti citi mai mult, pentru ca eu nu am pretentia sa epuizez subiectul si nici n-are rost, deja exista atata literatura pe net despre orice.
Cand am inceput sa citesc despre copii am fost dezamagita de majoritatea articolelor pe care le-am citit pe site-urile romanesti; mi s-au parut depasite din punct de vedere al continutului sau scrise la un nivel foarte superficial. Uneori dau peste articole semnate de specialisti, cu informatii serioase, de actualitate, dar ma ia durerea de cap citindu-le, pentru ca sunt scrise intr-un stil foarte greoi. Sau, mai rau, pe un ton condescendent de parca toate mamele ar fi niste tinerele nepricepute si naive. Asa ca am mereu in minte un model negativ, care ma motiveaza sa incerc sa scriu mai “altfel”.
Ai un blog special de care noi inca nu am aflat? Scrie-ne! Trimite-ne cateva cuvinte despre tine si blogul tau la adresa: ada@ziarulcopiilor.com. Pe urma iti scriem noi.
