ARSU CRISTIAN
| Hot: |  |  | | | |
Ce faci când găsești un Nicușor în pădure? Îl iei acasă, îl prezinți alor tăi, îi dai să mănânce, îl iei să doarmă cu tine în pat, îl duci cu tine la școală și la joacă, după care îl duci acasă la el, pentru că îi e tare dor de familia lui.
Nimic mai simplu, nu? Dar când pentru tine ”masă delicioasă” înseamnă ”cei mai împuțiți pești și cei mai jegoși și mai scârboși 
viermi”, la școală înveți ”cum să stai pe vulcan” și pe prietenii tăi îi cheamă Pufnilă, Mârâilă și Zbierilă, lucrurile încep să se complice puțin pentru cei ce citesc aceste rânduri. Așa că le fac simple la loc și le zic că tu ești un dragon.
Iar asta e povestea pe scurt a cărții de azi, despre un dragon-copil care găsește un copil-copil (Nicușor) și ajung să se împrietenească. Cartea se numește ”Ce am găsit eu, dragonul, în pădure” și e scrisă și desenată din perspectiva micului dragon de un alt cuplu minunat autor-ilustrator (Timothy Knapman și Gwen Millward).
Pornind de la faptul evident că există dragoni, cartea este un deliciu de la prima la ultima pagină și ne arată o bucată mică dintr-o lume în care fantasticul e să fi copil.
Este fermecător modul în care dragonul îl observă și îl descrie pe noul său prieten, care e atât de diferit de el, așa cum ”se plimbă de colo până colo fără aripi”, fără solzi și fără coadă. Ba, mai mult, vine de pe un ”tărâm al Nicușorilor”, pe care până la urmă îl și vizitează scurt și îl povestește apoi prietenilor lui.
Așadar, eu, de exemplu, aș fi din punctul lui de vedere un Nicușor-mamă, ceea ce îmi place foarte mult.
(Eram curioasă cum se numește puștiul în varianta originală și am aflat: Benjamin. Îmi place și așa, dar parcă îmi place mai mult să mă știu un Nicușor-mamă, grație traducerii minunate a Dianei Lupu, în ediția publicată anul trecut de editura Rao.)
