ARSU CRISTIAN
| Hot: |  |  | | | |
Ştiam că există, nu o găseam prin librării şi într-o bună zi a venit ea la mine, cu tot cu volumul 2.
M-am tot învârtit în jurul ei, ştiind că o să îmi placă dar dându-mi seama în acelaşi timp că nu mai citisem demult un basm şi parcă îmi era greu să o încep. Până într-o zi cu ploaie, când am rămas singuri acasă noi trei: copilul, cartea şi cu mine. Şi pentru că aveam mare nevoie de un basm, am început să o citesc cu voce tare copilului meu. După care am continuat cu voce tare în gândul meu, iniţial pentru că a adormit copilul şi apoi pentru că nu mai aveam răbdare să o citim împreună. Lui oricum o să i-o citesc. Dar numai după ce termin şi volumul 2 .
Parcă nu aş vrea să spun povestea pe scurt, că e de descoperit de fiecare dintre noi. Aş spune mai degrabă că e o carte fermecată, despre călătoria unui băieţel din zilele noastre într-un ţinut magic tot din zilele noastre, pentru ca ţinuturile magice există mereu şi în paralel cu lumea aşa cum o ştim.
În ţinutul acesta se ajunge printr-o poartă care este bine localizată geografic (Pădurea Bogăţii de lângă Hoghiz) şi prin care trec numai copiii ”încercaţi”, cei care au nevoie de călătoria şi încercările din ”Celălalt Tărâm” pentru a-şi rezolva ”tulburarea”. Odată ajuns acolo, copilul află care este misiunea pe care o are de îndeplinit, îşi primeşte Calul Năzdrăvan şi porneşte la drum. ”Fiinţele luminii” pe care le întâlneşte în calea sa îl ajută în misiunea lui fermecată şi îl învaţă legile, poveştile şi misterele noului tărâm pe care îl are de străbătut. Are de învins capcanele şi răutatea “fiinţelor întunericului”, care toate încearcă să obţină de la el ceea ce are el mai de preţ: pe Andilandi.
Nu o să vă spun cine este Andilandi, este frumos să aflaţi singuri, pe măsură ce vă adânciţi în această primă poveste din serie, cea a călătoriei lui Vlad în Celălalt Tărâm.
E o poveste care te prinde imediat, în care te scufunzi ca într-o grădină plină de parfumuri şi promisiuni, în care chiar vrei să te rătăceşti şi eşti nerăbdător să afli ce se întâmplă mai departe. Eu am avut senzaţia că îmi citeşte cineva povestea, nu că o citesc singură, pentru că aşa e şi scrisă/ spusă cartea: de o sânziană care povesteşte şi care îl însoţeşte pe copil pas cu pas, fără să intervină. O sânziană care în carte se numeşte Mărunţica şi în realitate Sînziana Popescu.
M-am întâlnit în cartea aceasta cu personaje fantastice din credinţe străvechi ale românilor, dintr-o mitologie pe care în mintea mea o asociez numai acestui spaţiu în care m-am născut, personaje de care doar auzisem şi ale căror nume şi existenţă m-au înfiorat mereu: blajinii, ielele, vâlvele, sânzienele, strigoii. Am aflat mai multe despre ele şi despre locul lor în Tărâmul Celălalt.
Pe undeva, personajele din carte, prin felul în care e spusă povestea, calm, relaxat, cu umor, mi se pare că nici nu se prea iau aşa de tare în serios. Sunt personaje de poveste şi îşi văd de treaba lor, fiecare face ce ştie mai bine: zmeii se bat cu toată lumea şi construiesc palate, blajinii zâmbesc ca nimeni alţii, căpcânii mănâncă pe oricine le iese în cale, iar copilul, ei bine, copilul îşi află drumul spre acasă.
Totul e firesc, magia e la îndemână, aşa că: Vă rog, intraţi. O să vă placă mult. Iar copiii or să tragă singuri nişte concluzii legate de încercarea eroului din carte, cu care poate se identifică, pentru că încercarea lui Vlad e una pe care mulţi o au de depăşit: cum să înveţe să împartă iubirea părinţilor cu fraţii mai mici. Gata, am spus prea mult deja. Va urma despre volumul 2 al seriei Andilandi.
